România are nevoie de adevăr și de un șut în posterior, nu de povești și nici de politicieni corupți, compromiși sau slabi. Poate că există și politicieni buni în România, însă vocea lor este prea des acoperită de urletele și nevoile partidului.
România are nevoie de adevăr, fapte și curaj. De prea mult timp, politica a devenit o combinație de interese și scuze, o bătaie de joc pe banii și nervii noștri. Iar eu, unul, m-am săturat să privesc de pe margine acest balet ieftin. De aceea, astăzi, îmi anunț intenția de a candida pentru funcția de Președinte al României.
Cine sunt?
Numele meu este Nicolae Drăgoi, dar toată lumea îmi spune Nick. Sunt un om simplu, însă pentru valorile în care cred, n-am cedat niciodată și voi lupta atât cât va fi nevoie.
Am văzut de ce este în stare această țară. Am văzut însă și cum te calcă pe bătături sistemul și cum te ține pe loc atunci când vrei să faci performanță.
Nu sunt zmeu și nu pot face totul singur, dar nu voi face nimic fără voi alături.
Cu emoția corectă, putem muta și munții.
Cu gândirea corectă, însă, vom decide probabil că mai bine săpăm un tunel prin munte decât să ne chinuim să îl mutăm.
Dacă politicienii și oamenii de presă și-ar mai lăsa orgoliul acasă și și-ar mai vedea puțin lungul nasului, multe derapaje grave ar putea fi evitate.
De ce spun asta?
Candidez cu un singur scop: să reconstruim împreună încrederea în România. Încrederea în noi. Încrederea în tine, ca român și ca cetățean european. Și asta e foarte greu de obținut când, de atâția ani, vedem că, indiferent ce partid alegem, în final, în culise, e aceeași Mărie, cu altă pălărie și aceeași nepăsare față de români.
Am fost, sunt și voi fi independent, exact cum ești și tu.
Și, ca și tine, sunt independent, dar nu sunt singur.
Viziunea mea? Simplă și clară, în trei puncte:
1. Transparență totală
Ce promit:
Tot ce face statul trebuie să fie la vedere. Fiecare leu cheltuit, fiecare decizie luată – publice, accesibile, clare. Politica nu mai poate funcționa ca un circ cu circuit închis.
De ce promit asta:
Pentru că lipsa de transparență ne-a distrus încrederea. Nu mai vrem politicieni mânjiți, care ascund adevărul sau care abuzează de funcția lor pentru a-și plăti polițele.
Cum se va întâmpla:
Prin digitalizarea masivă a statului. Vom crea o platformă națională unde fiecare român poate vedea, în timp real, cum sunt cheltuiți banii publici, cum sunt luate deciziile și cine răspunde pentru ele.
Astfel, modernizăm România și formăm experți în IT, transformând-o într-un hub de tehnologie. Impozitele acestor salarii (peste medie) din IT reprezintă o sursă sustenabilă pentru plata pensiilor și a altor cheltuieli sociale. IT-ul trebuie stimulat de stat.
2. Participare reală
Ce promit:
Democrația trebuie să fie despre toți, nu doar despre cei care conduc. Fiecare cetățean trebuie să aibă un cuvânt de spus.
De ce promit asta:
Pentru că prea mulți români simt că vocea lor nu contează, iar politica a devenit un spectacol închis, nu un dialog deschis.
Cum se va întâmpla:
Prin vot electronic, platforme de consultare online și inițiative legislative transparente. Tehnologia ne permite să implicăm fiecare român în procesul decizional, nu doar o dată la cinci ani.
3. Modernizare imediată
Ce promit:
România trebuie să devină o țară conectată, digitalizată și eficientă. Sistemele publice trebuie să funcționeze pentru cetățeni, nu pentru birocrați.
De ce promit asta:
Pentru că am pierdut prea mult timp stând la coadă, cu dosarul cu șină în mână. În timp ce alte țări progresează, noi suntem blocați în birocrație, corupție și incompetență.
Cum se va întâmpla:
Prin investiții în tehnologie, educație digitală și soluții care reduc timpul pierdut cu plimbatul hârtiilor. Vom transforma administrația publică, spitalele și școlile în instituții moderne, demne de încredere, nu surse de stres.
De ce acum?
Pentru că ne-am săturat să așteptăm! Nu mai e timp de pierdut cu jumătăți de măsură și promisiuni goale. Trebuie să trecem la fapte. Am ales să candidez pentru că vreau ca voi să fiți parte din soluție. Și nu o soluție teoretică, ci una practică.
De ce eu?
Ca specialist în comunicare și tehnologie, am avut ocazia să observ, de-a lungul timpului, derapaje extreme în manipularea informației care ajunge la publicul larg. Asta e una dintre cele mai mari probleme ale democrației noastre: când noi, românii de rând, ca tine și ca mine, nu primim corect datele problemei, nici de la stat, nici din presă… cum să găsim soluțiile bune? Zero! Deciziile greșite pornesc de la informații greșite.
Se spune că „informația este putere”. Dar, de fapt, nu doar informația contează, ci și capacitatea de a distinge între adevăr și minciună. Aici stă adevărata putere. Din păcate, am văzut recent cât de ușor pot fi fabricate percepții false asupra realității și cât de contagioase sunt. Informația este o armă de un milion de ori mai devastatoare decât orice bombă nucleară. Dacă vrem să câștigăm un război modern, avem nevoie de tehnologie.
Recunosc, nu am încă o soluție completă la această problemă, pentru că dreptul la liberă exprimare nu trebuie atins. Dar știu sigur un lucru: această problemă, pusă față în față cu milioane de români motivați, nu are nicio șansă să rămână nerezolvată mult timp. Împreună vom găsi soluția.
Promisiunea mea e simplă: adevărul trebuie să fie la vedere, nu ascuns la colțuri sau în spatele ușilor închise.
Vin să igienizez sistemul, nu să vând slogane.
Vin ca, împreună cu voi, să-l curățăm de procese absurde, care nu au alt sens decât să te facă să te simți mic, mut și slab.
Vin cu o gândire nouă, cu o minte nepoluată de interese de partid. Vin din privat, fără pile în sistem și fără suport extern. Singurul lucru de care am nevoie ca să câștig, fără a mă compromite, este încrederea ta.
România are nevoie de un președinte care să apere dreptul fiecărui om de a înțelege exact cum stau lucrurile, fără înflorituri, fără perdea. Adevărul clar și pe față – asta promit!
Primul pas?
Strângem 200.000 de semnături ca să intrăm în cursă. E nevoie de fiecare dintre voi.
Fiecare semnătură contează. Fiecare gest contează.
Așa arătăm că România nu mai bate pasul pe loc. România are nevoie de curaj. Și România merită mai mult decât să se învârtă într-un cerc viciat de corupție și incompetență!
România are nevoie de adevăr și modernizare. România are nevoie de participare și implicare.
Al tău sincer și plin de speranță,
Nick Drăgoi,
Un român care se gândește și la tine.